Polițiștii din Basarabi au sancționat o tânără deoarece împărțea ceasuri cu inscripția Partidului Național Liberal (PNL) după încheierea campaniei electorale.
Duminică, în jurul orei 19,45 oamenii legii din Basarabi au fost sesizați de către primarul localității că o femeie distribuie materiale electorale.
În consecință, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că Marica Dimitrova Frunză, în vârstă de 21 de ani, din Constanța a dat unei persoane din Basarabi două ceasuri de perete, care aveau inscripția PNL pe ele.
Luată la întrebări de către oamenii legii, ea a recunoscut că la data de 24 noiembrie i-a dat două ceasuri pensionarei Aurica Guguianu, de 59 de ani, din Basarabi.
Femeia a mai povestit că primise mai multe astfel de ceasuri, dintre care patru le avea acasă, iar două le înmânase pensionarei respective.
Chiar și așa, polițiștii au considerat că ea a continuat campania electorală în favoarea unui anumit partid politic, cu toate că aceasta se încheiase. În consecință, femeia a fost sancționată cu 1.000 de lei potrivit Legii 373/2004.