Amenințări cu bombe și pistoale în gara Costinești

460
1 min citire
Un tânăr de 19 ani, bolnav psihic, a amenințat, joi noapte, că are asupra sa mai multe bombe și câteva pistoale, după ce a urcat pe o locomotivă din stația Costinești.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, tânărul de 19 ani, din Arad, s-a urcat pe
o locomotivă de rezervă, care se afla garată pe linia trei a stației Costinești. Din cauza tulburărilor psihice, a anunțat că are bombe și pistoale asupra lui. În urma intervenției, polițiștii au stabilit că el era cunoscut ca fiind bolnav psihic. Grațian M. a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Neuro-psihiatric Palazu Mare unde a rămas internat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0284 secunde