Dosarul "Portbagajul"

Amenințat cu pistolul, încătușat și ținut câteva ore în portbagajul mașinii

788
Magistrații de la Judecătoria Constanța au audiat partea vătămată din dosarul "Portbagajul", în care inculpați sunt Constantin Popa, Stelian Sorin Cărțună și Adriana Manole, judecați pentru că, după ce au încătușat un constănțean și l-au amenințat cu un pistol și un cuțit, i-au furat autoturismul, iar pe el
l-au abandonat pe un câmp, în județul Dâmbovița.
Potrivit anchetatorilor, cei trei tineri sunt autorii tâlhăriei din data de 1 septembrie 2009, comisă asupra lui Lucian Purice, de 39 de ani, din Năvodari.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile celor trei suspecți, Stelian-Sorin Cărțună, de 21 de ani, Constantin Popa, de 21 de ani, ambii din sat Camena, comuna Baia, județul Tulcea, și Adriana Ma-nole, de 17 ani, din Babadag, județul Tulcea, au fost identificate actele victimei, autoturismul, un pistol cu gaze și cătușele folosite la comiterea faptei. Prejudiciul în valoare de 34.000 lei a fost recuperat în proporție de 90%.
Lucian Purice, audiat de judecători, a povestit cum a fost luat cu forța, i s-au pus cătușele și amenințat cu moartea de cei trei. El a spus că toată acțiunea era coordonată de Cărțună. "Tot timpul, Cărțună îi spunea lui Manole să țină pistolul spre mine și să tragă în caz de nesupunere" - a povestit bărbatul. Timp de câteva ore, cât timp cei trei au mers în direcția Brașov, bărbatul a fost ținut în portbagajul mașinii. La unul dintre popasuri, atunci când Cărțună a plecat pentru câteva momente, Popa i-ar fi spus: "Dacă te ajut, pățesc și eu ca tine!", iar Manole i-a zis că dacă va sta cuminte în portbagaj totul va fi bine.
Următorul termen de judeca-tă a fost stabilit pentru data de 22 iunie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8348 secunde