Amenzi de până la 2.500 de lei pentru provocarea incendiilor de vegetație

299
Amenzi de până la 2.500 de lei pentru provocarea incendiilor de vegetație - incendiuvegetatie570x300-1345197787.jpg
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia în prima jumătate a lunii august, conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm înregistrează valori scăzute și deosebit de scăzute pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Totodată, pentru intervalul 14 - 27 august 2012 probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține foarte scăzută.

În aceste condiții, având în vedere că seceta pedologică cu diferite grade de intensitate se va menține în regiunile agricole din sud-estul, sudul și estul țarii, iar efectele acesteia vor viza culturile agricole, depozitele de furaje și plante tehnice aferente sectoarelor agrozootehnice și din gospodăriile populației, respectiv zonele cu vegetație forestieră, le reamintim cetățenilor că incendierea miriștii, vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă.

În luna iulie, în județ s-au înregistrat 106 incendii la vegetație dintre care două au afectat și fondul forestier, iar în primele două săptămâni ale lunii august, 60 de incendii de vegetație dintre care unul la fondul forestier.

În acest context, personal din cadrul Inspecției de Prevenire, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Județene Constanța, au desfășurat pe toată perioada lunii iulie și începutul lunii august, acțiuni de prevenire a incendiilor în campania agricolă la nivelul unităților administrativ teritoriale din județ, unde au fost invitați proprietarii de terenuri agricole și administratorii asociațiilor agricole. În timpul acestor acțiuni s-au aplicat amenzi în valoare de 23.000 de lei și nouă avertismente numai în luna iulie, iar în august, amenzi în valoare de 5.500 de lei și trei avertismente.

Reprezentanții ISU Dobrogea spun că, la nivelul fiecărei localități, este de datoria primarilor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, prin șeful serviciului voluntar p.roentru situații de urgență sau o altă persoană desemnată în acest sens, să informeze deținătorii de terenuri despre aceste măsuri, să identifice terenurile care au fost cultivate cu cereale și să le monitorizeze pentru a nu fi incendiate după recoltare.

De asemenea, le este reamintit primarilor că, în cazul situațiilor de urgență în care se regăsesc și incendiile de vegetație, au obligația să asigure participarea la intervenție a serviciului voluntar de urgență cu mijloacele din dotare și să conducă intervenția până la stingerea incendiului ori până la sosirea forțelor inspectoratului județean, derularea intervenției făcându-se gradual, corelată cu criteriul complementarității pentru incendiile produse pe teritoriul sau la limita administrativ teritorială a două localități.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără respectarea legislației în vigoare se sancționează cu amendă  cuprinsă între 1.000 - 2.500 lei, amendă ce poate fi aplicată și de către primarul localității.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.343 secunde