Amenzi de peste 40.000 de lei, pentru constănțenii care nu poartă masca!

231
Amenzi de peste 40.000 de lei, pentru constănțenii care nu poartă masca! - 5novmascaamenzi-1604574450.jpg

Articole de la același autor

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța (Secțiile de poliție urbană și Secțiile 1 și 2 Rurală Constanța) au desfășurat, în cursul zilei de miercuri, 4 noiembrie, activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.


Astfel, au fost controlate peste 100 de locații de interes (restaurante, satul de vacanță, portul turistic Tomis, parcuri, etc.), dar și aproximativ 100 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 1.200 de persoane.


Pentru abaterile constatate au fost aplicate 222 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 40.000 de lei, pentru nepurtarea măștii de protecție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9117 secunde