Amnesty International recunoaște că a greșit față de Alexei Navalnîi

417
Amnesty International recunoaște că a greșit față de Alexei Navalnîi - methodetimesprodwebbinfd0b50faad-1620473661.jpg
Amnesty International a anunţat că îi va acorda din nou statutul de ''prizonier de conştiinţă'' lui Alexei Navalnîi, pe care i l-a retras în 24 februarie din cauza unor afirmaţii din trecut ale disidentului rus în care acesta instiga la ură, transmite Reuters. Totodată, organizația își cere scuze față de impactul pe care decizia greșită din februarie l-a avut asupra lui Navalnîi, dar și a activiștilor din întreaga lume.


''În urma unei evaluării atente, Amnesty International a decis să îl redesemneze pe Alexei Navalnîi drept un <prizonier de conştiinţă> Amnesty International a luat (în 24 februarie) o decizie greşită şi cere scuze pentru impactul negativ pe care aceasta l-a avut asupra lui Aleksei Navalnîi personal şi asupra activiştilor din Rusia şi din restul lumii care fac campanie neobosit pentru eliberarea lui'', indică ONG-ul internaţional într-o declaraţie pe e-mail trimisă agenţiei de presă britanice.


Navalnîi a fost criticat pentru declaraţii împotriva imigraţiei ilegale şi pentru participarea la un marş al naţionaliştilor în urmă cu câţiva ani.


''Unele dintre declarațiile anterioare ale lui Navalny sunt condamnabile și nu le acceptăm. În calitate de organizație pentru drepturile omului, Amnesty International va continua să lupte împotriva rasismului și a tuturor formelor de discriminare oriunde ar exista.


Aceasta înseamnă că, prin confirmarea statutului lui Navalny de prizonier al conștiinței, nu susținem programul său politic, dar subliniem nevoia urgentă ca drepturile sale, inclusiv accesul la îngrijiri medicale independente, să fie recunoscute de autoritățile ruse.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4918 secunde