Angajatul unei bănci din Constanța a furat aproape un milion de lei din bancomate

358
La data de 27 septembrie 2012, organele de poliție, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus reținerea pe timp de 24 de ore față de inculpatul Cristian Mircică, de 30 de ani, din comuna 23 August, Județul Constanța, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare calificată (cu consecințe deosebit de grave), în formă continuată.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, fiind salariat în funcția de ofițer front office la sucursala din Constanța a unei bănci comerciale, în perioada cuprinsă între data de 20 aprilie 2011 și data de 23 august 2012, în baza aceleiași rezoluții ilicite, a sustras din patrimoniul băncii un număr de șase carduri și șase coduri PIN, pe care le-a activat fraudulos ca fiind aferente conturilor unor clienți ai băncii, după care a desființat neautorizat depozitele fictive prin falsificarea semnăturilor clienților și a transferat sumele de bani în alte conturi aparent legale, pentru ca în final să retragă, succesiv, de la automatele monetare suma totală de 980.678 lei, în dauna băncii.

Astăzi a fost formulată propunere de arestare preventivă pe timp de 29 de zile față de inculpat, propunere care a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Constanța.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de delapidare calificată este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, cu mențiunea că orice învinuit sau inculpat beneficiază pe parcursul procedurilor judiciare de prezumția constituțională de nevinovăție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 26 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Prins la furat în Maritimo
Pagina a fost generata in 1.296 secunde