Antrenor de karate, reținut după ce și-ar fi agresat sexual elevele
Articole de la același autor
Pompierii constănțeni alături de oamenii din Amzacea. Le-au adus alimente, haine și rechizite
03 Septembrie 2024
Drapelul României, arborat de jandarmi pe cel mai înalt vârf din Munţii Măcinului
01 Septembrie 2024
Un antrenor de arte marţiale a fost reţinut în noaptea de luni spre marți pentru abuzuri sexuale. Victime ar fi patru copile pe care bărbatul ar fi trebuit să le antreneze într-un cantonament la Vâlcea. Cea mai mică are 11 ani, iar cea mai mare are 17.
În noaptea de luni spre marți, după un apel la 112, poliţiştii au descins la pensiunea unde erau cazaţi copiii şi antrenorul.
Apelul la 112 a fost dat în jurul orei două dimineața de tatăl unei minore, care a fost anunțat de către fiica sa că antrenorul face scandal și a atins-o pe una dintre elevele sale.
18 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 19 ani, înscrişi la clubul sportiv din Bucureşti, erau împreună cu cel care le e mentor.
Cunoștință a antrenorului: „Mi-e greu să cred așa ceva. Salonul îl am de patru ani, mamele copiilor vin la noi la salon cât timp copiii își fac antrenamentul. Îl știu pe el. Mi se pare un băiat și un domn pe deasupra, foarte drăguț, și nu pot să cred că a făcut așa ceva. Cu bun simț, avea grijă de copii, un om cu foarte mult bun simț și își făcea treaba cu pasiune.”
Potrivit unor surse judiciare, patru copile, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, i-ar fi căzut victime antrenorului în tabăra organizată la Voineasa. Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost reţinut pentru agresiune sexuală asupra minorilor.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Luni, 02 Septembrie 2024
Luni, 02 Septembrie 2024