Doi poliţişti şi un elev aflat în practică au reuşit să salveze viaţa unui bărbat de 71 de ani din oraşul Beclean, în urma unui apel primit de la o femeie aflată în Elveţia, îngrijorată că bătrânul ar fi recurs la "un gest necugetat", potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud.
Apelul telefonic a fost făcut marţi seara, iar intervenţia rapidă a poliţiştilor şi a echipajelor medicale a dus la salvarea vieţii bărbatului, care a fost găsit în baia locuinţei, rănit.
"Uneori este nevoie de un oraş întreg pentru a salva un singur om! Un apel 112 din Elveţia, intervenţia rapidă a poliţiştilor din Beclean şi intervenţia echipajelor medicale au condus la salvarea unei vieţi! Aseară, în jurul orei 19:30, o femeie aflată în Elveţia a sunat la 112, îngrijorată pentru un bărbat din Beclean, o persoană apropiată ei, care locuieşte singură şi care ar putea face un gest necugetat. Simţea că ceva nu este în regulă şi a cerut ajutorul poliţiştilor. În doar câteva minute, colegii noştri din cadrul Poliţiei oraşului Beclean au ajuns la locuinţa bărbatului. L-au găsit în baie, rănit şi, fără să stea pe gânduri, i-au acordat primul ajutor: i-au aplicat garou şi comprese până la sosirea echipajului medical. Bărbatul, de 71 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, fiind în afara oricărui pericol", a transmis IPJ, miercuri.
Conducerea inspectoratului i-a felicitat pe colegii care au intervenit la acest caz - agent şef adjunct Uţiu Cristian, agent Baizat Robert şi elevul aflat în practică Bindea Gabriel - "pentru promptitudinea, implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă".