Un număr de 285 de cadre medicale din țară sunt infectate cu noul tip de coronavirus, potrivit raportărilor către Institutul Național de Sănătate Publică.
Ministerul Sănătății precizează că, dintre cele 285 de cadre medicale, 91 sunt medici, 90 - asistenți medicali, 26 - infirmiere, 8 - îngrijitoare și 70 - personal auxiliar.
Pe județe situația se prezintă astfel:
- Arad - 16 (5 medici, 3 asistente, 8 personal auxiliar)
- București - 45 (14 medici, 11 asistente, 5 infirmiere, 15 personal auxiliar)
- Botoșani - un medic
- Cluj - două persoane personal auxiliar
- Constanța - un asistent medical
- Covasna - 6 (5 medici, 1 asistent)
- Galați - 4 (3 medici, 1 personal auxiliar)
- Hunedoara - 15 (13 medici, 1 îngrijitoare, 1 personal auxiliar)
- Iași - 3 (2 medici, 1 asistent)
- Neamț - 7 (2 medici, 3 asistenți, 1 infirmieră, 1 personal auxiliar)
- Suceava - 181 (43 medici, 70 asistente, 20 infirmiere, 7 îngrijitoare, 41 personal auxiliar)
- Timiș - 2 (1 medic, 1 personal auxiliar)
- Vrancea - 2 (2 medici).