Aproximativ 12.000 de misiuni, desfășurate de jandarmii constănțeni în 2012

144
Aproximativ 12.000 de misiuni, desfășurate de jandarmii constănțeni în 2012 - jhh-1360234156.jpg
În anul 2012, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a continuat activitatea de consolidare instituțională care a avut ca principal obiectiv - eficientizarea activităților prevăzute în programele prioritare în domeniul ordinii și siguranței publice precum și cele ale securității obiectivelor, bunurilor și valorilor dar și dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu comunitățile locale și societatea  civilă. 


În perioada de referință,  au fost executate 11.929 misiuni, din care: 2.905 misiuni de asigurare a ordinii publice, reprezentând o creștere cu 7% față de anul 2011, 73 intervenții la solicitările altor structuri, intervenții în urma solicitărilor pe numărul unic de urgență 112 pentru aplanarea unor conflicte, asigurarea transporturilor speciale și de valori, intervenții la alte solicitări telefonice și  intervenții de salvare - evacuare în situații de urgență. 


Dintre acestea putem enumera: intervenția pentru salvarea și evacuarea a 16 persoane dintr-un tren de călători în luna februarie rămas înzăpezit în localitatea Mihail Kogălniceanu, asigurarea ordinii publice în Portul Constanța pe timpul conflictului dintre sindicaliști și conducerea Administrației Portului Constanța. 


În privința misiunilor de menținere a ordinii publice, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a participat la solicitare și împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, la 5.180 acțiuni, în 11 localități din jud. Constanța (mun. Constanța, Mangalia, Medgidia, orașele Cernavodă, Năvodari, Hârșova, Techirghiol, Eforie, stațiunile Mamaia și Neptun și com. Costinești). 


Pe timpul desfășurării misiunilor de menținere a ordinii publice în sistem integrat în perioada analizată au fost constatate 324 infracțiuni, cu 468 autori, au fost sancționate contravențional 2.999 de persoane cu amenzi în valoare de 587.377 de lei. 
În anul 2012 au fost conduse la sediile structurilor de poliție 790 de persoane și au fost depistate 3 persoane date în urmărire. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2678 secunde