Florin Simineanu, fost ofițer de poliție din
cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța (IPJ Constanța),
acuzat de procurorii Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru
săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a fost plasat în arest la
domiciliu.
Conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de
judecată, magistrații Tribunalul Constanța au constatat legitimitatea
și temeinicia măsurii arestului la domiciliu față de Florin Simineanu,
trimis în judecată pentru luare de mită.
Acuzațiile procurorilor DNA
Potrivit procurorilor DNA, la data de 3 noiembrie 2025,
acesta, în calitate de ofițer de poliție cu atribuții de constatare și
sancționare a contravențiilor în cadrul IPJ Constanța – Serviciul de
Investigare a Infracțiunilor de Mediu, a efectuat un control general pe
linie de mediu în cadrul unei societăți din județ, în urma căruia au fost
descoperite o serie de nereguli.
„La finalul controlului, inculpatul a întocmit un
proces-verbal de constatare fără a aplica o amendă contravențională și l-ar fi
îndrumat pe directorul general al societății respective să remedieze problemele
identificate.
Ulterior, la data de 12 noiembrie 2025, inculpatul
Simineanu Florin ar fi pretins directorului general al societății respective
remiterea sumei de 20.000 de lei sau, alternativ, a sumei de 25.000
de lei, la alegerea acestuia din urmă, întrucât nu a aplicat sancțiunile
contravenționale prevăzute de lege pentru neregulile constatate în timpul
controlului menționat anterior”, au mai informat anchetatorii.
Fostul ofițer de poliție și-a recunoscut vinovăția, în
prezența avocatului său, și urmează să fie judecat la Tribunalul Constanța.