Arestat pentru omor din culpă

436
1 min citire
Astăzi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a definitivat cercetările în cauza care îl implică pe inculpatul Ionuț Grecea, în vârstă de 26 de ani, arestat preventiv la data de 10 august pe o durată de 29 de zile, față de care s-a dispus trimiterea în judecată pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 9 august, în jurul orelor 19,30, Ionuț Grecea, l-a abordat pe vecinul său, în vârstă de 40 de ani, pe stradă, reproșându-i, de peste drum, faptul că îi spune mamei sale că el vinde lucruri din casa părintească. Deranjat de atitudinea victimei care nu i-a acordat atenție, învinuitul, care era sub influența băuturilor alcoolice, a traversat strada, s-a apropiat de victimă și cu mâna stângă a apucat-o de piept, iar cu pumnul drept i-a aplicat o lovitură în partea stângă a capului, lovitură ce a dus la prăbușirea victimei la sol, în stare de inconștiență, decesul acesteia survenind instantaneu. Dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte este închisoarea de la 5 la 15 ani. Conform Codului de procedură penală, această etapă a procesului penal reprezintă, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0276 secunde