Arhivele comuniste gestionate de MApN, predate CNSAS

487
Arhivele comuniste gestionate de MApN, predate CNSAS - consiliuluinationalpentrustudier-1697824869.jpg

Articole de la același autor

Fondul arhivistic aparţinând Departamentului Securităţii Statului dinainte de Revoluție şi aflat în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale va fi predat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, după ce informaţiile clasificate vor fi scoase de sub incidenţa legii.


„Îmi face o plăcere personală, aş putea spune, să punctez încheierea unui proces istoric, poate aşteptat de foarte multă lume. Astăzi, prin hotărâre de guvern, se încheie procesul de declasificare a ultimelor documente emise în perioada 1956-1989, documente emise de structuri ale Departamentului Securităţii Statului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, vineri, 20 octombrie, la briefingul de după ședința de Guvern.


El a adăugat că este vorba despre documente care s-au aflat în gestiunea MApN, transmite Agerpres.


„Aceste documente, ultimele dintr-un volum uriaş, urmează să fie declasificate şi predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru a sta la baza unor cercetări în ceea ce priveşte perioada anilor comunismului din România“, a mai spus Mihai Constantin.


Conform hotărârii de guvern se aprobă declasificarea informaţiilor clasificate drept secrete de stat, din perioada 1956-1989, întocmite de structuri ale Departamentului Securităţii Statului și aflate în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale, „întrucât dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia securitatea naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare”.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6323 secunde