În poligonul Capu-Midia

Armata trage cu tunurile în ținte de lux de șase miliarde de lei vechi

517
Armata trage cu tunurile în ținte de lux de șase miliarde de lei vechi - f685c1f265b8db0863875a6b6711b9e4.jpg
Deși România este țară membră NATO, statut care nu-i de colo, armata română trece de ani buni prin spasmele și șocurile anafilactice ale unui buget falimentar încă de la înființarea PIB-ului.

Nu se găsesc bani pentru reabilitarea singurului submarin românesc, care își doarme somnul neputinței de ani buni în dana militară. Nu sunt bani pentru echipamente și tehnică modernă, abia se găsesc fonduri pentru combustibilul navelor și mașinilor de luptă care pleacă în misiuni. Calendarul antrenamentelor și aplicațiilor a fost revizuit astfel încât să se facă economii. Personalul este puțin, prost plătit, șuntat la sporuri și la alte indemnizații.
Cu toate acestea, armata română a găsit peste șase miliarde de lei vechi pentru a achiziționa ținte pentru poligonul Capu-Midia. Pentru a nu trage după teroriști imaginari, militarii vor avea onoarea să arunce în aer momeli de lux. De banii aceștia, sunt sigur că mii de șomeri s-ar strecura printre obuze și s-ar juca bucuroși de-a teroriștii cu militarii.
Revenind la afacerea de față, Ministerul Apărării, prin Unitatea Militară 02494 din Ploiești, a făcut public acordul cadru de servicii - constând în asigurarea țintelor pentru tragerile cu artileria antiaeriană în poligonul Capu-Midia.
Contractul va fi încheiat cu o singură firmă și se va întinde pe o perioadă de doi ani. Valoarea înțelegerii este estimată de armata română la 504.201 lei, fără TVA (adică peste șase miliarde de lei vechi cu TVA).
Contractul va avea două părți, prima fiind în valoare estimată de 168.057 lei fără TVA și urmând să intre în execuție cu data de 4 mai 2010.
Firma câștigătoare va fi desemnată în urma unei licitații electronice, care va avea loc pe 7 aprilie. Societatea în cauză va trebui să asigure, timp de doi ani, în cel mult șase serii, ținte pentru tragerile cu artileria antiaeriană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5046 secunde