Armata transportă hrană și medicamente pentru sinistrați

513
1 min citire
Armata transportă hrană și medicamente pentru sinistrați - iar330-1328816815.jpg
Din dispoziția ministrului Apărării Naționale Gabriel Oprea, la sediul Flotilei 90 Transport Aerian din Otopeni a fost constituit un centru de coordonare pentru realizarea unui pod aerian, în vederea transportului de alimente către populația aflată în localități izolate, ca urmare a ninsorilor abundente și a viscolului. Transportul alimentelor se va efectua cu elicoptere ale Forțelor Aeriene Române, la solicitarea autorităților din județele în care sunt localități izolate. Ajutoarele umanitare sunt puse la dispoziția populației aflate în dificultate, prin grija unor asociații și patronate ale producătorilor din industria alimentară, conform solicitărilor primarilor din localitățile izolate.
În funcție de condițiile atmosferice și de situația concretă din localitățile izolate, transportul și distribuirea acestor ajutoare se va face și pe cale terestră din puncte de sprijin destinate acestui scop. Primele transporturi se execută în această seară cu două elicoptere militare. Aeronavele tip IAR-330 Puma au decolat la ora 19.30 de la Flotila 90 Transport Aerian și transportă 2 tone de alimente în localitatea Mărașu din județul Brăila. De asemenea, în jurul orei 22.30, este planificat un alt transport umanitar cu un elicopter militar, cu o tonă de alimente, către comuna Frecăței, județul Brăila. Armata a continuat să sprijine populația prin transportul de persoane și alimente pe Dunăre, cu două nave militare ale Forțelor Navale. Remorcherul maritim de salvare Grozavul a transportat pe tot parcursul zilei de astăzi, pâine și alimente pentru locuitorii comunei Crișani și 18 pasageri de la Sulina și Crișani la Tulcea, iar Remorcherul Fluvial 328 execută transportul de persoane între Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu.
Cristian PAHOMIE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0441 secunde