Asistentă îmbrâncită și lovită cu capul de pereți de un pacient!

93
Asistentă îmbrâncită și lovită cu capul de pereți de un pacient! - instalatiiromlotusro-1529231890.jpg

Articole recomandate

O asistentă de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a fost rănită de un pacient.

Asistenta, în vârstă de 43 de ani, a fost bătută în noaptea de sâmbătă spre duminică de un pacient recalcitrant, care a îmbrâncit-o și a lovit-o cu capul de pereți pentru că nu a fost lăsat să plece din unitatea medicală.

"Azi-noapte, în jurul orei 01.45, am fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 29 de ani, din municipiul București, ce fusese transportat de un echipaj SMURD la Unitatea Primiri Urgențe, aflat sub influența băuturilor alcoolice, în încercarea de a părăsi secția, ar fi împins o asistentă medicală de 43 de ani, din municipiul Brașov. Aceasta s-a lovit de un perete și a căzut. Bărbatului i-au fost recoltate probe de sânge, apoi a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie, unde a rămas internat", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu, potrivit mytex.ro.

Femeia este internată la Secția de Neurochirurgie, iar agresorul la Psihiatrie.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0528 secunde