Au condus beți și drogați, neavând permis de conducere

104
Au condus beți și drogați, neavând permis de conducere - beti-la-volan-1707740709.jpeg

Articole de la același autor

Un bărbat de 28 de ani care are dreptul de a conduce suspendat a fost identificat conducând un autoturism pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu. Tânărul a fost prins de polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră duminică, în jurul 19.30. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost testat și cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Aceasta, totuși, nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Tot pe 11 februarie, în jurul orei 22.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au identificat o tânără, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe Șoseaua Constanței din orașul Negru Vodă, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.55, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe Bulevardul Mamaia Nord din orașul Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele menționate a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3327 secunde