Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu:

"Au existat atacuri serioase asupra monedei naționale"

605
Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că au existat "atacuri serioase" asupra monedei naționale, adică operațiuni licite făcute de speculatori.
Ungureanu a precizat că sunt urmărite previziuni monetare, variații de bursă, diferite tipuri de contracte, închegarea sau desfacerea unor monopoluri. În acest context, întrebat dacă se poate spune că din exterior au existat încercări de a ataca leul, directorul SIE a răspuns: "Da". Întrebat dacă aceste atacuri au avut loc în sau după octombrie 2008, Ungureanu a răspuns: "Dați-mi voie să nu fiu precis cu data, vă pot confirma însă acest lucru: au existat atacuri serioase asupra monedei naționale".
La întrebarea dacă știe cine a atacat leul, Ungureanu a răspuns: "Bineînțeles, vorbim de speculatorii care au atacat și alte monede naționale în perioada pe care o descrieți". El a menționat că aceste atacuri sunt, de fapt, operațiuni comerciale licite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3012 secunde