Părinții eroului martir Horia Teodor Moraru:

"Au trecut 20 de ani de când a murit, însă tot îl așteptăm, zi de zi, să se întoarcă acasă"

702
22 decembrie 2009, ora 12. O liniște apăsătoare, îmbrâncită de la spate de un frig pătrunzător, învăluie pădurea crucilor de marmură albă. Zăpada topită, sloiurile de gheață, care se încăpățânează să reziste sub noroiul de pe alei, împovărează, parcă, și mai mult atmosfera. Ici, colo, oameni îmbrăcați în negru poartă pe brațe coroniție de brad și decorațiuni de Crăciun. Vin sărbătorile, iar asta ar trebui să o simtă chiar și cei care, cu sau fără voia lor, au plecat de pe această lume. În capătul cimitirului, un monument înalt amintește de jertfa eroilor neamului român. Acolo, sunt înmormântați și cei care, acum 20 de ani, ne-au răscumpărat libertatea cu sângele lor. Acolo, se odihnesc tinerii care în decembrie 1989 au avut curajul să smulgă poporul român din ghearele comunismului, redându-i șansa unui nou început. Ieri, ar fi trebuit să fie ziua lor. Însă a fost liniște. Aceeași liniște, aproape complice cu uitarea, care le bătătorește mormintele an de an. Eroii și-au serbat ziua în tăcere. Liniștea nu le-a fost tulburată decât vreo 10 minute, cât au ținut formalitățile depunerilor de coroane de flori. Câțiva militari, veterani de război, cadre în rezervă le-au așezat o floare la mormânt. Apoi, iar liniște. Doar doi bătrâni îngrijeau în liniște la capătul unei cruci, împodobită cu flori și crenguțe de brad. Femeia despacheta un îngeraș din bronz, pentru a-l așeza frumos în vârful unei coronițe, în timp ce el schimba lumânările. Acolo, la capătul acelei cruci, se odihnește fiul lor. Avea 22 de ani când, pe 23 decembrie 1989, un glonț i-a curmat viața. Cine a tras și de ce, nici până astăzi nu au putut afla. "Teroriștii", li s-a răspuns generic, mai mereu. Au trecut 20 de ani, însă, în fiecare zi, își așteaptă copilul să se întoarcă acasă. Împușcat de un lunetist Constănțeanul Horia Teodor Moraru era militar în termen la unitatea militară de antiaeriană din București 02110. Mai avea o lună până la liberare, însă decembrie 1989 l-a prins cu arma în mână. Pe 23 decembrie, primește ordin, împreună cu colegii lui, să sape tranșee în fața unității. În timp ce executau comanda, mai multe rafale de armă au căzut peste ei. Dintr-un bloc de locuințe, se trăgea în plin. Horia a fost lovit de un lunetist direct în gât. A avut puterea să iasă din tranșee și să intre în unitate. Ajutat de colegi, a ajuns la infirmerie, însă, câteva secunde mai târziu, avea să-și dea ultima suflare. "A mai apucat să zică odată «Mama» și a murit", povestește, plângând, cea care i-a dat viață. "Pe 23 decembrie, în jurul prânzului, a fost împușcat în timp ce săpa tranșee în fața unității. În aceeași zi, seara, un ofițer a venit la ușa noastră și ne-a spus că băiatul a murit. Colegii ne-au povestit apoi că ar fi fost împușcat de un lunetist. Alți 14 colegi de-ai lui au murit acolo. Nu înțeleg de ce i-au scos pe militari să sape tranșee în fața unității. Mai avea o lună și se întorcea acasă", spune Constantin Moraru, tatăl eroului. Teroriști arabi Abia după o săptămână părinții l-au putut aduce pe Horia acasă, la Constanța, pentru a-l înmormânta creștinește, aproape de ei. "Au vrut să-l îngroape în Cimitirul Eroilor din București, însă colegii lui au in-sistat să aștepte să venim noi, că vrem să îl luăm acasă. Ne-am dus acolo și cu greu am putut să îl luăm. Era un coșmar. Iar ceea ce am văzut acolo, la morgă, este de nedescris. Erau morții așezați peste tot, pe jos, pe mese. Iar într-o cameră, separat, asistenții de acolo spuneau că sunt cadavrele teroriștilor. A fost un moment în care m-am putut apropia de acea ușă și m-am uitat în interior. Erau mai mulți morți acolo, care mie mi s-au părut că erau arabi. Toți aveau barbă, părul creț și negru, îmbrăcați în tot felul de salopete", povestește mama lui Horia. "Nu a meritat!" După 20 de ani de la Revoluție, soții Moraru spun, dezamăgiți, că nu a meritat sacrificiul copilului lor și a celorlalți tineri care au murit în acea perioadă. "Nu a meritat! Cel puțin, nu pentru noi. Ne-a distrus viața moartea lui, iar când mă uit la schimbarea care s-a produs de la revoluție, parcă și mai mare este amărăciunea. Pentru părinții care și-au pierdut copiii, pentru copiii care și-au pierdut părinții, nu a meritat acest sacrificiu. Pentru că nicio durere nu este mai mare decât să-ți îngropi copilul. Avea 22 de ani și era lumina ochilor noștri. Moartea lui ne-a nenorocit pentru totdeauna. Au trecut 20 de ani de când a murit, iar noi tot îl așteptăm, zi de zi, să vină acasă", au mai adăugat, cu vocea înecată în lacrimi, părinții lui Horia Teodor Moraru, erou martir al Revoluției Române.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6407 secunde