Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, decizie importantă după cazul Medgidia

297
< 1 min citire
Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, decizie importantă după cazul Medgidia - caleferataghioroc3scaled-1683991660.jpg
Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a solicitat tuturor operatorilor de transport feroviar să comunice în scris, până la data de 18 mai 2023, modul în care este reglementată supravegherea locomotivelor remizate, pentru a nu se permite accesul pe acestea al persoanelor care nu au acest drept, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul general al ASFR, Petru Bogdan.
Declaraţia vine în urma incidentului petrecut miercuri, când un tânăr s-a suit într-o locomotivă a unui tren privat de marfă, care nu era supravegheată, şi a mers cu ea pe o distanţă de circa 200 de metri. În acest context, ASFR a atenţionat toţi operatorii de transport feroviar cu privire la faptul că ei trebuie să includă în sistemul de management al siguranţei orice alt element necesar pentru a acoperi riscurile în materie de siguranţă, în conformitate cu evaluarea riscurilor care decurg din propria lor activitate, notează Agerpres. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0879 secunde