Ionuț Roman, bărbatul care ar fi comis mai multe furturi din societăți comerciale prin metoda "Nebunul" a lovit din nou. După ce în data de 3 iunie a.c., a fost arestat preventiv la domiciliul mamei sale, în localitatea Mereni, pentru 30 de zile, bărbatul a avut în gând comiterea altor tâlhării.
Acesta s-a deplasat la Gara CFR Constanța, unde a dormit într-un vagon abandonat, iar în cursul serii s-a deplasat la Spitalul Județean Constanța, de unde a sustras un portofel și un telefon de la o pacientă internată. S-a întors la Gara CFR pentru a se mai odihni puțin, iar în dimineața zilei de sâmbătă, la ora 05:00, a fost prins de către polițiștii Secției 3, la intrarea în SCJU având asupra lui buletinul femeii internate. Ionuț Roman se întorsese la spital pentru a "colecta" alte bunuri de la pacienți. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Vă reamintim că Ionuț Roman este bănuit că ar fi furat un telefon mobil, în data de 1 iunie, din incinta Asociației Județene a Finanțelor Publice Constanța, cu sediul pe strada pe I.Gh. Duca. Biroul din care ar fi sustras telefonul mobil are ca destinație arhivarea documentelor, păgubitul fiind arhivar. Totodată, polițiștii constănțeni au stabilit că bărbatul în cauză ar mai fi sustras dintr-un magazin alimentar din municipiul Constanța, un portmoneu cu suma de 100 euro, 400 lei și un telefon mobil. După cercetări amănunțite efectuate de polițiștii Secției 3, s-a stabilit că bărbatul, pe nume Ionuț Roman, ar fi comis, în ultimele două săptămâni, 11 furturi din mai multe societăți comerciale, prin disimularea unei stări mentale precare. Bărbatul intra în diverse societăți comerciale și se prefăcea că suferă de un ușor retard psihic, intrând în discuții cu angajații. După ce reușea să le distragă atenția, le sustrăgea banii și telefoanele mobile. La fel se întâmpla și cu clienții magazinelor, care din milă față de bărbatul deghizat în cerșetor, îi acordau atenție și câțiva lei. Acesta reușea să îi deposedeze de telefoane mobile în timp ce primea "ajutor".
Polițiștii Secției 3 l-au prins în flagrant pe Ionuț Roman, care a recunoscut comiterea unor fapte, o parte din prejudiciul creat fiind recuperat. Oamenii legii l-au dus la Serviciul de Medicină Legală Constanța, unde s-a stabilit că este perfect sănătos și că are discernământ.