Avalanșă de amenzi, în fiecare zi, pe litoral

212
Avalanșă de amenzi, în fiecare zi, pe litoral - altecontroale-1594142439.jpg

Articole de la același autor

Autoritățile continuă controalele în stațiunile de pe litoralul românesc, pentru a verifica dacă sunt respectate normele impuse pe perioada stării de alertă, în special în zonele aglomerate, precum terase sau cluburi în aer liber. De asemenea, au fost efectuate verificări și în mijloacele de transport în comun.

Astfel, polițiștii, jandarmii, polițiștii locali, dar și pompierii, inspectorii de muncă, specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au verificat, conform celei mai recente informări, aproximativ 100 de societăți comerciale, iar în urma neregulilor depistate, au aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 74.500 de lei.

"Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 14 pentru activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și opt pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice", au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

De asemenea, în cadrul controalelor au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei, pentru nereguli privind protecția consumatorilor, iar alte două amenzi în valoare de 20.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare.

"Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normelor de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus", au mai arătat oamenii legii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4293 secunde