Avarie RAJA pe bulevardul Aurel Vlaicu

228
Sâmbătă, în jurul orei 21.00, angajați SC RAJA SA s-au confruntat cu o avarie la conducta de refulare a Stației de pompare ape uzate E20. Conducta are un diametru de 800 mm și a fost montată în urmă cu 40 de ani. Avaria s-a produs pe tronsonul care traversează târgul săptămânal de autoturisme de pe b-dul Aurel Vlaicu.
"Deși echipele de intervenție ale SC RAJA SA s-au deplasat operativ la locul intervenției, după oprirea stației și efectuarea manevrelor de golire a conductei, lucrările au fost îngreunate de mașinile parcate în zonă. În aceste condiții, s-a decis suspendarea conductei și reluarea pompării pe conducta de rezervă, iar două motopompe au fost puse în funcțiune pentru îndepărtarea apei care s-a scurs prin conducta spartă", ne-a declarat Ion Chivăran, ofițer media la SC RAJA SA.
Pentru că materialul din care este confecționată conducta este premo, material care nu poate fi lipit sau sudat, în zilele următoare, după ce terenul va fi eliberat de mașini parcate, va fi înlocuit întreg tronsonul avariat, ne-au asigurat reprezentanții regiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7009 secunde