Averea lui Alexandru Mazăre, sub lupa Curții de Apel Constanța. Ce pot decide magistrații

141
1 min citire
Averea lui Alexandru Mazăre, sub lupa Curții de Apel Constanța. Ce pot decide magistrații - alexandrumazaret1718890430-1771231119.webp
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța ar putea decide astăzi soarta unei părți importante din averea lui Alexandru Mazăre. După condamnările penale, fostul senator se confruntă acum cu o acțiune de control al averii.
După ce fostul primar Radu Mazăre a pierdut definitiv sume importante în favoarea statului, atenția judecătorilor constănțeni s-a mutat asupra fratelui acestuia, Alexandru Mazăre. Dosarul, care are ca obiect „controlul averilor” (Legea 115/1996), a fost inițiat în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Magistrații Secției de contencios administrativ și fiscal urmează să se pronunțe asupra raportului întocmit de Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel. Miza este identificarea și posibila confiscare a sumelor de bani sau a bunurilor a căror proveniență nu poate fi justificată prin veniturile licite realizate de fostul parlamentar în perioada exercitării funcțiilor publice.
Alexandru Mazăre nu este la prima confruntare cu justiția. Acesta a fost condamnat definitiv în anul 2022 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul campusului social „Henri Coandă”, sub acuzația de fals în declarații și luare de mită.
Instanța poate decide astăzi fie admiterea acțiunii, ceea ce ar însemna că statul va confisca sumele considerate nejustificate, fie va solicita noi probe sau va amâna pronunțarea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0663 secunde