Avion prăbușit la Costinești! | FOTO

769

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, ieri după-amiază, pe câmp, în apropierea stațiunii Costinești. Două persoane, respectiv pilotul și o femeie care-l însoțea, au ajuns la spital, cu leziuni multiple. Din fericire, viața nu le-a fost pusă în pericol.

Un apel primit, ieri după-amiază, în jurul orei 14,00, la Serviciul unic de urgență 112, anunța că un avion ușor, de mici dimensiuni, folosit în scop publicitar, s-a prăbușit pe câmp, în apropiere de Mănăstirea "Sf. Elena" și la aproximativ 300 de metri de faleză. Imediat, spre locul impactului au pornit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, ambulanțe, jandarmi și polițiști criminaliști. Aceștia au stabilit că era vorba despre o aeronavă Apollo fox, cu numărul YR 5080, în care se aflau două persoane, respectiv pilotul, un tânăr din Constanța, și o femeie care-l însoțea.

La sosirea autorităților, cei doi erau conștienți și cooperanți, astfel că au putut relata ce s-a întâmplat. Pilotul a povestit că decolase cu aproximativ 20 de minute în urmă, pentru a survola litoralul, dar a fost orbit de razele puternice ale soarelui și a pierdut altitudine. Situație care ar fi putut să le fie fatală, căci avionul a agățat și a rupt firele de înaltă tensiune aparținând Regionalei CFR Constanța și s-a prăbușit de la aproximativ 20 de metri. Avionul s-a prăbușit cu botul în față, iar cei doi ocupanți au scăpat doar cu leziuni. Ei au fost transportați la spital, unde medicii au stabilit că au suferit multiple răni, dar viața nu le este pusă în pericol. Cei doi au rămas internați, sub supraveghere medicală.


Între timp, oamenii legii au început cercetările. Întrucât în zonă persista un puternic miros de kerosen, pompierii au decuplat borna de la baterie, pentru a se asigura că nu va izbucni un incendiu. De asemenea, polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili dacă a fost respectată legislația privind condițiile de zbor și împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Potrivit polițiștilor, aparatul de zbor aparține unei firme private și este utilizat pentru a survola litoralul și, potrivit martorilor, ieri a survolat zona după care s-a îndreptat către o pistă improvizată, aflată în apropierea locului unde s-a prăbușit. Aeronava a fost distrusă în proporție de 60%.
Reprezentanții Regional Air Services au arătat că aparatul de zbor era găzduit la Aerodromul Tuzla.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3736 secunde