"Mega-afacerile" unui sărăntoc?

Avocatul lui Băhăian se plânge că nu a fost plătit

1113
Avocatul lui Băhăian se plânge că nu a fost plătit - b80bd08a4af7e4d72ee7e7478241a9f8.jpg
Vineri, la ora 10, magistrații de la Tribunalul Constanța au încercat să judece propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța pe numele lui Sergiu Băhăian pentru comiterea infracțiunilor de constituire în grup infracțional, înșelăciune și instigare la comiterea a două omoruri. Pentru că avocatul ales al lui Sergiu Băhăian, Alexandru Pantea, a plecat deja de la malul mării în cursul zilei de joi, magistrații au înaintat o adresă către Baroul Constanța în vederea desemnării unui avocat din oficiu pentru presupusul instigator la comiterea a cel puțin două crime comise de Valentin Șlepac și Adrian Grigoraș.

Amânare pentru apărare
Acest dosar, care a avut, cu certtudine, un real impact la nivel național, a fost distribuit, în vederea apărării intereselor inculpatului Băhăian în faza judecării propunerii de arestare preventivă, avocatului constănțean Liviu Cristescu, care, din cauza timpului mult prea scurt acordat în vederea studierii dosarului, a solicitat amânarea judecării propunerii de arestare, pentru a avea timp suficient să facă o apărare cât mai competentă lui Băhă-ian și să studieze cât mai bine probele cu care au venit procurorii.
De partea cealaltă, Sergiu Băhăian a solicitat instanței să fie apărat de avocatul ales, respectiv Alexandru Pantea. Instanța Tribunalului, pentru a respecta dreptul la apărare al inculpatului, a amânat, inițial, judecarea propunerii de arestare pentru câteva ore, respectiv până în aceeași zi, la ora 15.
Între timp, reprezentanții Tribunalului au luat legătura cu avocatul Alexandru Pantea, care a comunicat că el nu se poate prezenta și l-a sfătuit pe Băhăian să accepte un avocat din oficiu.
Chiar și în aceste condiții, când toate părțile s-au reunit la ora stabilită, în urma unor succinte dezbateri și solicitări exprese ale avocatului desemnat, instanța a fost de acord să amâne totuși judecarea propunerii de arestare pentru luni, la ora 10.

Instigare la două crime
Amintim că, în cursul zilei de joi, Sergiu Băhăian a refuzat confruntarea cu cei trei complici ai săi, respectiv Ion Bojin, Valentin Șlepac și Adrian Grigoraș pe motiv că "este epuizat fizic și psihic" în urma ultimelor săptămâni de anchetă. Toți suspecții urmează să fie expertizați psihic, dar și testați la Poligraf.
Sergiu Băhăian a spus că este nevinovat și că totul nu este decât o răzbunare a lui Valentin Șlepac.
Acuzația de instigare la omor reținută lui Băhăian a fost formulată pentru uciderea lui Petrică Captalan și a lui Ionel Ulezu. Aceștia au fost uciși în anul 2008. Captalan Petrică a fost lovit în cap cu o bâtă. Cadavrul său a fost îngropat, iar deasupra gropii a fost turnată o placă de beton. Ionel Ulezu a fost ucis în același an, fiind îngropat de viu, după ce ar fi fost sedat. După aceeași metodă, deasupra gropii a fost turnată o placă de beton, pe care, ulterior, a fost construit un WC. Cele două cadavre au fost descoperite în curtea unei locuințe din satul Măgura, comuna Cerchezu, la începutul acestui an, atunci când Șlepac și Grigoraș au și fost arestați la Constanța.

Șlepac a plâns când și-a văzut copilul
Băhăian va mai poposi la Constanța și în acest week-end, iar faptul că este deja arestat în altă cauză este în favoarea anchetatorilor. Acestea nu au de ce să se grăbească în a lua deciziile și nu sunt presați de timp.
Tot ieri, dar în jurul orei prânzului, aceeași instanță a judecat prelungirea perioadei de arest preventiv a lui Valentin Șlepac și Adrian Grigoraș. Un moment emoționant pentru asistență a fost acela în care Șlepac nu și-a putut stăpâni lacrimile atunci când și-a văzut copilul în sala de judecată…
Totodată, atunci când avocații s-au apropiat de inculpați, pentru a se consulta cu privire pledoariile ce urmau să le țină în fața judecătorilor, cei doi au spus, spășiți și conștienți de șansele pe care le au de a ieși de după gratii, că: "Știm că nu puteți face prea mult…"
Acest lucru denotă că cei doi suspecți sunt conștienți de ceea ce au făcut, sunt realiști, nici ei nu mai speră ca vreun judecător să-i lase liberi.
Așa cum era de așteptat, magistrații Tribunalului au dispus prelungirea duratei de arest cu încă 29 de zile, decizia putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanța.

Și avocatul lui Băhăian se întreabă "Unde sunt banii?" din "mega-afacerile" clientului său
Avocatul lui Sergiu Băhăian, Alexandru Pantea, ne-a declarat, vineri, că nu se prezintă pentru a-și apăra clientul pentru că nu a fost plătit. "El figurează ca om cu bani, dar nu are bani nici să mă plătească. Nimeni nu se întreabă unde sunt banii? Se vorbește în dosarele lui de prejudicii de sute de mii de euro, dar el nu are casă, nu are mașină, nu are haine… Regret că procurorii nu mi-au spus de ieri (n.r. - joi) intențiile lor. Probabil că ei au vrut să nu fiu eu acolo (n.r. - la Constanța, la judecarea propunerii de arestare preventivă) ca să nu văd probele pentru omor. Poate vin în faza de recurs… Eu nu am fost plătit pentru faza asta, și nici pentru audierile de la Parchet, ci am mers pe vorbe…" - ne-a declarat avocatul Ale-xandru Pantea.
Pe de altă parte, multă lume presupune că în spatele lui Băhăian ar fi persoane foarte importante, că acesta nu ar fi fost decât un "paravan", că el nu ar divulga vreodată numele lor pentru că, în momentul următor, ar fi omorât.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2703 secunde