Bărbat arestat preventiv, după ce a fost depistat de mai multe ori la volan, deși nu are permis auto

151
< 1 min citire
Bărbat arestat preventiv, după ce a fost depistat de mai multe ori la volan, deși nu are permis auto - x-sofer-fara-permis-1694767330.jpg
Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Constața, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au depistat, miercuri, 13 septembrie, un bărbat, de 48 de ani, care se urcase la volanul unui vehicul, fără a avea permis de conducere. Având în vedere că a fost a doua oară când era depistat conducând fără permis – prima dată a fost surprins de polițiști în luna iunie – procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus reținerea lui și l-au prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. „Inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie, el fiind anterior condamnat definitiv pentru săvârşirea unor alte infracţiuni de conducere fără permis şi pentru infracţiuni contra patrimoniului", au precizat anchetorii.
Joi, 14 septembrie, magistrații au dispus arestarea preventivă a suspectului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0778 secunde