Un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost găsit decedat în curtea Spitalului Municipal Medgidia, iar autoritățile au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia. Descoperirea a fost făcută chiar de fiul vârstnicului care a relatat în spațiul public tot ce s-a întâmplat.
Poliția a fost sesizată pe 31 ianuarie
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, polițiștii municipiului Medgidia au fost sesizați, la data de 31 ianuarie, cu privire la decesul bărbatului. Din primele verificări efectuate la fața locului nu au fost identificate urme vizibile de violență, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la morga din Medgidia pentru efectuarea autopsiei.
În cauză a fost deschis dosar penal, urmând ca medicii legiști să stabilească exact cauza morții.
Bărbatul fusese dat dispărut de familie
Autoritățile au mai informat că bărbatul a fost dat dispărut de familie pe 28 ianuarie, după ce plecase voluntar de la domiciliu în data de 18 ianuarie și nu mai revenise. Dispariția nu a fost mediatizată oficial, însă fiul acestuia a cerut sprijinul cetățenilor pe rețelele de socializare.
Declarațiile cutremurătoare ale fiului
După descoperirea trupului neînsuflețit, bărbatul a revenit cu detalii cutremurătoare, susținând că tatăl său a fost adus anterior de SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Medgidia, după ce căzuse într-o zonă din oraș.
„L-am găsit eu decedat în curtea Spitalului Municipal Medgidia, mai exact în zona tuburilor de oxigen de la morgă. Probabil era acolo de multe zile bune. Fusese adus de SMURD la UPU Medgidia printr-un apel la 112 deoarece căzuse în zona Catanga, a fost înregistrat și după ceva timp a plecat fără a mai fi consultat, nimeni nu a sesizat nimic, ulterior să îl găsesc la zile bune distanță decedat fix în incinta spitalului. Oare atâta timp să nu îl vadă nimeni acolo căzut, atâta nepăsare!?!", a scris fiul victimei pe rețelele de socializare.
Reacția oficială a Spitalului Municipal Medgidia
În urma informațiilor apărute în spațiul public, conducerea Spitalului Municipal Medgidia a confirmat oficial decesul și a transmis condoleanțe familiei.
Managerul unității, doctor Fenzi Sevdan, a precizat că bărbatul fusese adus la Compartimentul de Primiri Urgențe în data de 18 ianuarie, fiind în stare de ebrietate. După evaluarea medicală inițială, acesta a părăsit spitalul la câteva ore de la prezentare, fără aviz medical și fără a anunța personalul.
Precizările conducerii spitalului
Reprezentanții spitalului mai susțin că locul în care bărbatul a fost găsit ulterior nu este accesibil direct din zona UPU și nu face parte din traseele medicale sau din zonele frecvent circulate de pacienți și cadre medicale. Totodată, potrivit conducerii unității, bărbatul locuia în imediata apropiere a spitalului, iar traseul parcurs după plecarea din unitate urmează să fie stabilit de anchetatori.
„Fiecare situație de acest tip este tratată cu maximă seriozitate și responsabilitate. Spitalul cooperează deplin cu autoritățile pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs acest deces", a transmis managerul instituției.
Ancheta este în desfășurare
Autoritățile urmează să stabilească dacă bărbatul a murit din cauze medicale sau dacă au existat elemente care ar putea indica o neglijență.