Bărbat găsit spânzurat, într-o lizieră, în spatele Casei Căsătoriilor

2524
Bărbat găsit spânzurat, într-o lizieră, în spatele Casei Căsătoriilor - 35345c34f44640ff8c1ec3454a5d5e86.jpg
Un bărbat a sunat, vineri dimineață, pe la ora 9, la Poliție, ca să anunțe că într-o lizieră din zona plajei Modern, în spatele Casei Căsătoriilor, se află un bărbat spânzurat.
La fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști, care au constatat că omul, spânzurat cu ajutorul unei curele, de creanga unui copac, se afla în stare avansată de putrefacție. Medicii de pe ambulanță care au venit la fața locului au fost de părere că bărbatul ar fi spânzurat de aproximativ zece zile, ținând cont de starea de degradare în care se afla corpul său.
Polițiștii au demarat o anchetă în vederea identificării cadavrului, în obiectele de îmbrăcăminte ale acestuia nefiind descoperite acte care să conducă la identitatea sa. Vârsta aproxi-mativă pe care bărbatul ar fi avut-o ar fi, spun polițiștii, de 35 - 40 de ani.
Cadavrul a fost dus la morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor exacte care au dus la deces.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4562 secunde