Bărbat prins de polițiști conducând fără permis pe bulevardul Aurel Vlaicu

482
< 1 min citire
Bărbat prins de polițiști conducând fără permis pe bulevardul Aurel Vlaicu - barbat-fara-permis-1717335206.jpg
La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu. Conducătorul auto nu a oprit la semnal, iar polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
După aproximativ 500 de metri, autoturismul a fost interceptat. Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, nu au reieșit indicii cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0496 secunde