Bărbați prinși la braconaj de polițiștii constănțeni

303
Bărbați prinși la braconaj de polițiștii constănțeni - barbati-1516044146.jpg
Polițiștii din cadrul Secței 6 Rurală Cernavodă, Postul de Poliție Siliștea, au fost sesizați, în urmă cu două zile, printr-un apel 112, despre faptul că pe un domeniu de vânătoare din apropierea localității Țepeș Vodă s-ar afla persoane care nu întrunesc condițiile legii pentru a vâna în zona menționată.


Deplasați la fața locului, polițiștii constănțeni au identificat doi bărbați, de 45, respectiv 47 de ani, care se deplasau cu un autoturism. În urma cercetărilor, au fost identificate două arme de vânătoare, 43 de cartușe și patru tuburi de cartușe folosite, pentru care cei doi bărbați nu au putut prezenta documente privind deținerea acestora și nici autorizație de vânătoare pentru zona respectivă.


Armele, muniția și tuburile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, polițiștii întocmind un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3277 secunde