Bărbatul care a incendiat o încăpere din Palatul Parlamentului a fost depistat şi reţinut pentru 24 de ore
Articole de la același autor
Potrivit Biroului de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), bărbatul în cauză urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor, cu propunere legală.
El riscă pedeapsa cu închisoarea până la 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de 'distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.