Bătaie în timpul unei acțiuni de împărțire a pliantelor electorale, la Oituz

428
< 1 min citire
Mai mulți tineri au fost amendați de polițiștii constănțeni, după ce s-au luat la bătaie în timp ce împărțeau pliante electorale.
Incidentul a fost semnalat, vineri după-amiază, lucrătorilor de la Poliția Rurală Constanța, care, în urma cercetărilor, au stabilit că bătaia s-a petrecut în timp ce un grup de cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, din Constanța, împărțeau pliante electorale.
În conflictul care s-a petrecut la marginea satului Oituz, comuna Lumina, a fost implicat un alt grup de trei localnici, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani. 
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, inspector Radu Croitoru, a declarat că scandalul ar fi izbucnit pe fondul unui conflict mai vechi, din perioada în care tinerii erau colegi la liceu, și a unor discuții contradictorii.
Ei s-au lovit reciproc și au suferit leziuni ușoare, care nu au necesitat intervenția cadrelor medicale. Tinerii au fost sancționați contravențional de polițiști, pentru tulburarea liniștii și a ordinii publice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde