Concurs Bătrân căzut între liniile de cale ferată

339

Articole de la același autor

Polițiștii de la Transporturi Feroviare Mangalia s-au autosesizat, în urmă cu două zile, pe la ora 17, cu privire la faptul că, în partea de sud a stației CF Mangalia, între liniile 7 și 8, este căzut la pământ un bărbat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, oamenii legii au identificat persoana respectivă ca fiind Ștefan I., de 79 de ani, din Mangalia, pensionar. Bătrânul a vrut să traverseze liniile de cale ferată, dar s-a împiedicat și s-a lovit la cap de terasamentul liniei ferate.
Polițiștii au luat imediat legătura cu Serviciul de Ambulanță Mangalia, care a trimis la fața locului o autosanitară și a transportat bătrânul la Spitalul Municipal din localitate, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Medicii l-au diagnosticat cu "plagă contuzie regiune frontală", fiind în afara oricărui pericol, nefiind necesară internarea lui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0243 secunde