Bătută cu pumnii și picioarele. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile

99
1 min citire
Bătută cu pumnii și picioarele. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile - arest-tanar-fata-cap-plecat-1773749794.webp
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, la data de 16 martie, luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, a unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție. 
În sarcina inculpatului, procurorii au reținut că, la data de 12 martie, în jurul orei 19:00, în timp ce se afla în zona Gării CFR din municipiul Constanța, s-a apropiat la o distanță mai mică de 200 de metri față de persoana vătămată, încălcând astfel una dintre obligațiile stabilite print ordinul de protecție emis la data de 20 februarie de către Judecătoria Constanța.
De asemenea, în noaptea de 14 spre 15 martie, în jurul orei 02:00, aflându-se într-un apartament din municipiul Constanța, inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele pe persoana vătămată, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare zece zile de îngrijiri medicale.
S-a reținut de asemenea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală și că a comis faptele în stare de recidivă", au precizat autoritățile.
La data de 16 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Constanța, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0784 secunde