Baza de date a Poliției este nefuncțională. Amprentele sunt comparate manual

143
Baza de date a Poliției este nefuncțională. Amprentele sunt comparate manual - amprente-1366555189.jpg
Sistemul AFIS care conține baza de date cu amprentele suspecților a fost oprit voluntar pentru "upgradare", în weekend, perioadă în care amprentele sunt comparate manual, însă activitatea instituției nu este blocată, a anunțat, duminică, Poliția Română.
"Activitatea Poliției Române nu a fost blocată prin nefuncționarea bazei de date AFIS. Sistemul a fost oprit voluntar, în mod controlat, de către specialiști, pentru upgradare. Oprirea a fost făcută pentru perioada weekend-ului, perioadă în care fluxul de verificare este mai scăzut și nu afectează capacitatea operațională a Poliției Române, comparațiile impresiunilor papilare ridicate de la fața locului fiind comparate, manual, cu cele luate de la persoanele incluse în cercurile de suspecți, de către polițiștii criminaliști", se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

De asemenea, schimbul de date dactiloscopice cu celelalte state se realizează prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din Poliția Română.

Potrivit Poliției Române, "upgradarea" este necesară în contextul îndeplinirii obligațiilor prevăzute în Tratatul de la Prum. În România, prevederile Tratatului de la Prum au intrat în vigoare din 3 martie 2009. Conform acestuia, statele membre trebuie să operaționalizeze schimbul automat în trei domenii de referință, respectiv de date ADN, date dactiloscopice și date privind vehiculele. Dintre cele trei domenii, primele două sunt în responsabilitatea Poliției Române.

Schimbul automat de date genetice a fost operaționalizat la finalul anului 2009.

Pentru operaționalizarea schimbului de date dactiloscopice, Poliția Română a achiziționat un soft care să permită căutările automate ale urmelor și impresiunilor papilare, de către sisteme similare din dotarea Polițiilor Europene și similar. Interfața AFIS a devenit funcțională începând cu data de 19 noiembrie 2012, a mai arătat Poliția Română.

"Acest lucru presupune conectarea la sistem a încă 26 de state, în flux de verificare continuu. Pentru desfășurarea în bune condiții a acestui schimb de date era necesară mărirea capacității de procesare pe unitatea de timp a actualului sistem AFIS. De asemenea, urmează să fie conectate încă trei stații dedicate căutărilor automate cu țările membre și încă 7 stații de amprentare digitală, ce vor fii distribuite la unitățile de poliție teritoriale, până la sfârșitul săptămânii următoare, după efectuarea stagiului de pregătire cu specialiști din SUA", a precizat Poliția Română.

Baza de date AFIS a mai fost oprită din iunie până în octombrie 2012, din cauza unor probleme tehnice. Poliția Română preciza atunci că defecțiunile tehnice nu au afectat integritatea bazei de date.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.516 secunde