Bazarul răufăcătorilor din curtea Poliției

871
4 min citire
Bazarul răufăcătorilor din curtea Poliției - e1d6eae072a1984cdb423365f730ff07.jpg
Atunci când se încalcă legea, polițiștii ridică de la locul faptei tot felul de obiecte, care ar putea avea legătură cu infracțiunea. Omul de rând observă acest aspect, însă destinația lucrurilor confiscate ori luate în vederea cercetărilor îi este necunoscută, ceea ce dă naștere la speculații. De fapt, obiectele ajung la camera de corpuri delicte. Asemenea încăperi se găsesc la unitățile de poliție, la parchete sau instanțe.
În județul Constanța se află șase camere de corpuri delicte. Mai exact, la sediile de Poliție din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Cernavodă și Hârșova. Toate camerele de corpuri delicte sunt prevăzute cu sistem de alarmă și gratii la ferestre.
Cuțite, topoare, săbii, ciocane, bâte, biciclete, telefoane mobile, televizoare, calculatoare, CD-uri, casete, pistoale și multe altele pot fi întâlnite în camerele cu corpuri delicte ale Poliției. Toate aceste obiecte, de o diversitate extremă, au legătură cu comiterea unor infracțiuni.
Cele mai multe corpuri delicte se află depozitate într-o magazie a Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, câteva mii de obiecte de diferite tipuri fiind închise în această încăpere. Aici se păstrează lucrurile ce au aparținut celor care au încălcat legea și au fost folosite la comiterea infracțiunilor. Bunurile care fac obiectul unor dosare penale nu pot fi scoase din această magazie decât cu ordonanță emisă de procuror ori cu sentință a instanțelor. Totul este înregistrat în acte cu regim special.
După ce instanțele de judecată dau sentințe definitive, corpurile delicte se restituie proprietarilor, conform dispozițiilor date de magistrați. Dacă se dispune trecerea în proprietate privată a statului, ele se predau Biroului Valorificări din cadrul DGFP Constanța. Bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare, se distrug în prezența unei comisii speciale. În ceea ce privește drogurile, polițiștii spun că acestea be-neficiază de condiții speciale de depozitare iar la final ele sunt distruse.
Cum se dotează poliția cu armele infractorilor
O altă categorie importantă este cea a muniției și armelor. În ca-mera de corpuri delicte de la IPJ Constanța se află 217 arme confiscate de la persoane care le-au introdus fraudulos în țară sau ridicate în dosare penale pentru infracțiuni privind regimul armelor și al munițiilor. Cât timp stau în camera de corpuri delicte, armele sunt păstrate în rastele sau fișete metalice încuiate.
Conform legilor în vigoare, armele vechi stau timp de câteva luni, până la un an, în camera de corpuri delicte a Poliției. Dacă nu sunt din categoria celor date în urmărire, adică să fi fost folosite la săvârșirea de infracțiuni, sau nu sunt din categoria celor foarte rare, caz în care sunt date la muzee, armele ajung la magazia centrală a Poliției, unde sunt distruse.
Oamenii legii susțin că, uneori, armele și munițiile devenite proprietatea statului se predau serviciilor logistice în vederea dotării unităților de poliție.
În ceea ce privesc sumele în lei confiscate, ridicate în vederea confiscării sau spre a fi indisponibilizate în cauzele penale, pentru recuperarea prejudiciului, cele care au rezultat din săvârșirea unor infracțiuni se depun, în termen de 48 de ore de la ridicare, la unitățile Trezoreriei Statului, în contul bugetului de stat, ori la dispoziția organelor judiciare.
Mijloacele de plată în valută se depun, în termen de 48 de ore de la ridicare, în conturile în valută deschise pe seama organelor de valorificare la băncile comerciale selectate de acestea.
Obiectele folosite în cazul crimelor sunt depozitate la Parchet
În momentul de față, cele mai vechi obiecte care se află în camera de corpuri delicte a IPJ Constanța sunt mai multe haine ridicate, în anul 2002, de oamenii legii în Vama Negru Vodă în momentul introducerii în țară cu un transport de marfă de contrabandă.
Totodată, în curtea Poliției se află mai multe mașini indisponibilizate ca urmare a săvârșirii unor in-fracțiuni. Dintre acestea, cea mai veche este o autoutilitară marca Chevrolet, fabricată în 1990. Ea a fost abandonată în localitatea Ovidiu de autori necunoscuți care sustrăgeau combustibil, iar în interior s-au găsit canistre cu benzină și furtunuri. Polițiștii care se ocupă de camera corpurilor delicte spun că mașina are numere false iar seriile sunt pilite.
În altă ordine de idei, corpurile delicte folosite în infracțiunile de omor se depun la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. De exemplu, acolo se află diverse corpuri delicte folosite în săvârșirea triplului asasinat de la Mangalia din anul 2004, cum ar fi cureaua cu care a fost sugrumată micuța Amalia, fiica familiei Ion. Tot acolo se află și cuțitul cu care, în urmă cu câteva luni, Ismail Givan și-a ucis amanta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0376 secunde