Bebeluș găsit lângă o pubelă, înfășurat într-o pungă

216
Bebeluș găsit lângă o pubelă, înfășurat într-o pungă - bebelussindrim24551800-1462825731.jpg
O fetiță, în vârstă de doar câteva zile, a fost găsită, luni seară, într-o pungă abandonată lângă o pubelă din zona bulevardului Ion Mihalache din Capitală, fiind dusă ulterior cu o ambulanță la spitalul Polizu, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.


Fetița, care după estimarea medicilor SMURD are cinci-șase zile, a fost găsită în viață, abandonată într-o pungă lângă o pubelă de gunoi din zona bulevardului Ion Mihalache din Capitală de către o persoană, anunță ISU București-Ilfov.

"A fost găsită de către o persoană care imediat a anunțat evenimentul", a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov, pentru Mediafax, scrie realitatea.net

În urma apelului la 112, la fața locului s-au trimis două ambulanțe SMURD. Paramedicii anunță că fetița este în stare bună fiind internată acum la spitalul Polizu din București.

Cazul este investigat acum și de Poliția Capitalei care face cercetări pentru identificarea mamei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0593 secunde