Polițiștii Secției 5 au efectuat, ieri, o acțiune, în zona Abator, pe linia prevenirii, descoperirii și combaterii comerțului ilicit cu țigări și alcool.
Drept urmare, ei au depistat un bărbat de 40 de ani, din Constanța, care intenționa să comercializeze în mod ilegal 850 de pachete de țigări.
Potrivit anchetatorilor, Mihai Asaftei, din Constanța, se deplasa cu un autoturism marca Skoda și nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului.
În consecință, oamenii legii au pornit în urmărirea lui, în cele din urmă el fiind oprit și scos din trafic pe strada Caraiman.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că bărbatul a refuzat să permită efectuarea verificării autoturismului, inclusiv al portbagajului, fiind condus la sediul secției.
Ajunși la Poliție, oamenii legii au constatat că Mihai Asaftei deținea și transporta fără documente legale 850 de pachete țigări, de diferite mărci. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere pe o perioadă de 15 zile, pentru neoprire la semnalul regulamentar, și i-au aplicat și o amendă contravențională în valoare de 1.000 de lei. Totodată, cele 850 pachete de țigări au fost confiscate.