Braconier descoperit de polițiștii de frontieră

333
< 1 min citire
Polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă au depistat un cetățean care pescuia cu ajutorul a cinci plase interzise de lege.
Polițiștii de frontieră au acționat în zona lacului Gorgonel, din cadrul Complexului de Ghioluri Saon, unde au depistat un tânăr de 30 de ani, domiciliat în localitatea Niculițel (județul Tulcea), care pescuia cu cinci unelte tip setci monofilament.
În momentul flagrantului, cel în cauză deținea 11 kilograme de pește proaspăt din specia caras.
Plasele de pescuit, în lungime de aproximativ 300 de metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de pește predată unei societăți comerciale de profil pentru valorificare.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "deținere sau utilizare a uneltelor de plasă tip monofilament".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0281 secunde