Bricul "Mircea", moment istoric în portul Hamburg

1008
Bricul

Articole de la același autor

Nava-Școală "Mircea", ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii, a împlinit 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române, în portul Hamburg din Germania, pe parcursul unei escale de patru zile, planificată în perioada 25-29 iunie. 
Marți, 25 iunie, la ora 00.00, nava-școală "Mircea" a intrat pe fluviul Elba și pentru a naviga 60 de mile marine în amonte, până la Hamburg, unde a acostat, în jurul orei 09.00, la Dana Uberseebrucke. 


Ceremonia care a marcat actul de naștere al renumitului velier românesc s-a desfășurat în data de 27 iunie, la ora 10.00, la festivitate participând șefii forțelor navale române și germane, ambasadorul României în Germania și atașații apărării din țările care au cadeți la bord, directorul Șantierului Blohm & Voss, autoritățile civile ale Landului Hamburg.
Pe parcursul escalei, nava-școală "Mircea" a fost vizitată de mii de localnicini și turiști. 


XXX 
În decursul celor opt decenii de când se află în serviciul Marinei Militare Române, "Mircea" a făcut escale în peste 120 de porturi din lume, iar la bordul său s-au instruit peste 70 de generații de marinari militari, informează, într-un comunicat, Statul Major al Forțelor Navale Române. 


În plus, sute de cadeți străini au participat la programele de pregătire marinărească, organizate la bordul navei-școală "Mircea", în timpul marșurilor de instrucție pe mările și oceanele lumii, fapt ce demonstrează că sistemul de învățământ al Forțelor Navale Române corespunde standardelor NATO și UE de calitate și performanță. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3519 secunde