Bricul Mircea și-a întins pânzele pentru prima cursă a Regatei

233
2
Bricul Mircea și-a întins pânzele pentru prima cursă a Regatei - briculmircea-1399381189.jpg

Articole de la același autor

Președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a vizitat Portul Varna înainte ca Nava Școală Mircea, dar și velierul Adornate să plece către competiția internațională Black Sea Tall Ships Regatta, care se desfășoară până pe data de 27 mai în apele Mării Negre. 
Președintele bulgar s-a întâlnit cu organizatorii regatei și cu delegațiile navelor participante la prima competiție nautică din Marea Neagră. 
Delegația Navei Școală Mircea a fost condusă de contraamiralul de flotilă prof. univ. dr. ing. Vergil Chițac, rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân. Președintele Bulgariei l-a felicitat pe rectorul ANMB pentru participarea la regată, pentru colaborarea pe care o are cu Academia Navală Nicola Vaptzarov din Varna și pentru modul în care promovează profesia de marinar. 
"Cred că vom scrie încă o pagină în istoria Marinei Române, ca un triumf asupra vremurilor, care nu întotdeauna au fost potrivnice și ca un omagiu adus marinarilor români", a pre-cizat contraami-ralul de flotilă Chițac. 
v v v
Regata Mării Negre 2014 reprezintă, dincolo de competiția sportivă în sine, un eveniment de promovare a profesiei de marinar, a bucuriei de a experimenta viața la bordul unui velier și un eveniment de vizibilitate maximă a navelor și a țărilor din care vin acestea. Mii de turiști, fie că au fost locuitori din Varna, din împrejurimi, sau români veniți în Bulgaria s-au așezat răbdători la coadă pentru a vizita velierul românesc. Iar nava românească, fanion a tradițiilor marinărești, nu i-a dezamăgit. 
Cu un sistem de ghizi alcătuit din elevi și studenți cunoscători ai limbii engleze, dar și din studenți bulgari pentru grupurile în care nu existau vorbitori de engleză, Nava Școală Mircea s-a ridicat încă o dată la nivelul așteptărilor celor care au vizitat-o. 


Comentează știrea

on front page
5 iunie 2014
on front page

portable hookah pen Stiri Eveniment : Bricul Mircea și-a întins pânzele pentru prima cursă a Regatei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online on front page http://kriscawley.com/dekang-e-liquid/know-about-this-from-e-liquids-reviews.asp

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 August 2013
Stire din Eveniment : Bricul Mircea se întoarce acasă
Pagina a fost generata in 0.4401 secunde