Încă din primăvara anului trecut, circulau mai multe zvonuri referitoare la constituirea unei brigăzi militare în județul Constanța. Oficialii militari, atât cei de la București, cât și cei locali, recunoșteau atunci, cu jumătate de gură, că ar exista unele intenții, dar fără a face precizări privind locația, data sau anvergura viitoarei structuri armate.
Iată că zvonurile de atunci s-au confirmat și, în octombrie 2009, într-o secretomanie totală, a fost constituită, în garnizoana Constanța, Brigada 9 Mecanizată "Mărășești". Mai exact, Brigada a luat naștere la 1 octombrie, în baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a ordinului ministrului Apărării Naționale, prin transformarea comandamentului Brigăzii 1 Logistice "Prahova" și dislocarea acesteia din garnizoana Ploiești, precum și prin preluarea în subordine a unităților fostei Brigăzi 34 Infanterie dislocate în Dobrogea.
Procesul de relocare a Brigăzii 9 Mecanizate "Mărășești" este unul mult mai complex și se va întinde pe durata întregului an 2010.
Practic, anul trecut s-a luat decizia politico-militară, urmând ca în perioada următoare să se pună pe picioare, în adevăratul sens al cuvântului, noua structură militară, care își are sediul în unitatea din cartierul Km 4-5.
Vasile Vreme a renunțat la "Rechinii Albi" pentru comanda Brigăzii
Comandantul Brigăzii a fost desemnat generalul Vasile Hermăneanu, în timp ce locțiitor a fost numit colonelul Vasile Vreme, fostul comandant, până în urmă cu câteva luni, al Batalionului 341 Infanterie Topraisar.
Brigada 9 Mecanizată "Mărășești" este o unitate tactică de luptă, subordonată operațional și administrativ Diviziei 1 Infanterie "Dacica". Ea asigură instruirea pentru menținerea și dezvoltarea nivelului de operaționalizare a comandamentului și unităților subordonate, în vederea participării la misiuni de menținerea sau impunerea păcii în teatrele de operații externe, în subordinea unor comandamente multinaționale, iar în situații de urgență, la acțiuni de prevenire și limitare a efectelor dezastrelor naturale pe teritoriul național.
Inaugurarea oficială a Brigăzii este programată pentru vineri, 23 aprilie, când se va organiza Ziua porților deschise. Cu acest prilej, mass-media și constănțenii vor fi invitați să viziteze noul sediu.
O mutare militară importantă
Potrivit colonelului dr. Vasile Vreme, Brigada 9 Mecanizată va avea în subordine toate unitățile militare din Dobrogea, inclusiv batalioanele de tancuri și artilerie antiaeriană de la Murfatlar. "O asemenea mutare se impunea de foarte mult timp. În afară de Topraisar, în Dobrogea nu era nicio mare unitate militară, ceea ce nu era tocmai în regulă. Trebuie să ținem cont de poziția geo-strategică foarte importantă a Dobrogei, care este, practic, granița NATO și a UE cu orientul. Este o zonă foarte sensibilă aici, iar constituirea unei brigăzi face, în primul rând, să stabilizeze lucrurile", ne-a declarat colonelul Vasile Vreme.
Locația Brigăzii va fi în fostul comandament al Divizionului 9 "Mărășești", din Km 4-5, din municipiul Constanța. Când a ajuns acolo, la finele anului trecut, noua comandă a găsit totul în paragină. "Totul era părăsit și în paragină. Am luat totul de la zero și am renovat clădirile, totul, pentru a ne putea desfășura activitatea în condiții foarte bune", a mai precizat locțiitorul comandantului Brigăzii 9 Mecanizate "Mărășești" Constanța.