Bulgar cu interdicție de a-și părăsi țara, prins în România

257
2 min citire
Un bărbat de 30 de ani care avea interdicția de a părăsi teritoriul Bulgariei a fost prins pe drumul dintre Negru Vodă și Constanța.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Poliției de Frontieră Constanța, agent Marius Niculescu, în data de 25 iunie a.c., în jurul orei 1,30, în baza unor informații, polițiștii de frontieră de la Negru Vodă au oprit, pe drumul care leagă Negru Vodă de Constanța, un microbuz marca Volkswagen, în care se aflau doi cetățeni bulgari.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că pasagerul din dreapta șoferului, Ismail Harun, de 30 de ani, are interdicție de a părăsi teritoriul Bulgariei și nu figurează ca intrat legal în România.
Microbuzul era condus de Petrov I., de 37 de ani, care a intrat legal în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, în jurul orei 1.
Marius Niculescu spune că cercetările continuă, alături de partea bulgară, pentru a stabili exact locul prin care cetățeanul bulgar a intrat legal în România.
În anul 2008, polițiștii de frontieră de la Negru Vodă au mai înregistrat alte trei cazuri în care cetățeni bulgari au trecut ilegal în România.
Oamenii legii i-au întocmit celui în cauză dosar penal pentru comiterea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
14 treceri ilegale ale graniței, de la începutul anului și până în prezent
De la începutul anului, la nivelul graniței cu Bulgaria, care însumează pentru județul Constanța aproximativ 170 kilometri, s-au înregistrat 14 cazuri de trecere ilegală a frontierei de stat de către cetățeni bulgari, în care au fost implicate 16 persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DPF Constanța, agent Marius Niculescu, cazurile s-au înregistrat în zona punctelor de trecere a frontierei din Ostrov, Negru Vodă și Vama Veche, cetățenii bulgari alegând să intre fraudulos în România pentru că au interdicție de a părăsi statul bulgar.
Toate cazurile au fost soluționate pozitiv grație colaborării foarte bune dintre autoritățile de frontieră din România și Bulgaria, care execută control comun în cele trei puncte menționate, dar și schimbului de informații existent între respectivele structuri și Centrul de Contact Giurgiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde