Călăii șoselelor, cu volanul în mână și paharul la gură

2977
Călăii șoselelor, cu volanul în mână și paharul la gură - cea0fedca8442bd7715832a012c208c1.jpg
Alcoolul te poate trimite la moarte. Pe tine, pe familia ta, oameni nevinovați care, pur și simplu, se întâmplă să îți iasă în cale. Consumul de alcool nu numai că dăunează grav sănătății, dar consumat înainte de a urca la volan poate dăuna libertății.

Un șofer care conduce sub influența alcoolului nu mai percepe realitatea înconjurătoare la parametri normali. Nu mai conștientizează ceea ce face, nu își poate calcula și coordona corect mișcările, reflexele, atenția și concentrarea îi sunt anesteziate de gradele de tărie care îi fac sângele să fiarbă. Un șofer băut este un călău cu sentința de pedeapsă capitală semnată în alb. Mai devreme sau mai târziu, o va pune în aplicare, condamnând la moarte sau traume pe viață oameni nevinovați. Mulți ajung să își plângă copiii și familia la căpătâi, cu lumânarea în mână, regretând toată viața ziua când au pus gura pe pahar și mâna pe volan. Însă e prea târziu și mulți ajung să conștientizeze ce înseamnă alcoolul la volan abia după ce sângele șiroiește pe asfalt.
Alcoolul alege pentru tine cine moare și cine scapă, lăsându-te doar să sapi gropile și să ștergi lacrimile. O povară cu care întreaga viață va trebui să trăiești.

Închisoare de la 1 la 5 ani
Consumat în cantități mari, alcoolul la volan înseamnă închisoare. Un șofer beat reprezintă pericol iminent pentru siguranța rutieră și pentru viața celorlalți participanți la trafic. Așa că legea pedepsește conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică în sânge mai mare de 0,81 mg/l, cu închisoare de la 1 la 5 ani. Însă, așa cum ne-am obișnuit în România, legea înseamnă doar pură teorie, fără vreo legătură cu practica și viața reală. Deși polițiștii fac mii de dosare penale anual pentru comiterea acestei infracțiuni, nu am auzit ca cineva să facă închisoare. Din practica polițienească aflăm că există persoane cu "n" dosare penale pentru consum de alcool la volan care nu au făcut o zi de pușcărie. Iar neluarea unei măsuri din partea statului împotriva acestora nu înseamnă decât o încurajarea a fenomenului și trimiterea la moarte, într-un final, a câtorva prăpădiți care se nimeresc pe aceeași șosea cu indivizii băuți.

240 constănțeni, cercetați penal pentru alcool
În județul Constanța, de la începutul anului și până în prezent, polițiștii rutieri au reținut 306 permise și au întocmit 240 dosare penale, toate pentru conducerea unui auto-turism sub influența alcoolului. Oamenii legii susțin că aceste infracțiuni sunt din ce în ce mai frecvente în rândul constănțenilor, care se urcă băuți la volan fără a conștientiza pericolele la care se expun pe ei și pe ceilalți participanți din trafic.
Potrivit legislației rutiere, șoferul prins la volan cu o alcoolemie cuprinsă între 0 și 0,41 mg/l alcool pur în aer expirat va fi sancționat cu amendă între 9 și 20 de puncte (540 – 1200 lei) și permisul suspendat pentru trei luni, în timp ce o alcoolemie mai mare de 0,41 înseamnă dosar penal și suspendarea dreptului de a conduce până la emiterea unei hotărâri judecătorești, infracțiunea fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Trebuie precizat că alcoolemia măsurată cu aparatul Drager este de cel puțin două ori mai mică decât cea existentă în sânge.
De multe ori, diferența dintre un dosar penal și o simplă amendă este făcută de alți factori independenți, precum: greutatea corporală, oboseală, mâncare. Mai exact, doi șoferi care au băut la fel de mult vor avea alcoolemii diferite. Dacă unul dintre ei are o greutate de 120 kg, a mâncat și ceva înainte, are și "antrenament" la băutură, va avea o alcoolemie mult mai mică decât unul care cântărește 70 kg, nu a mâncat nimic de azi-dimineață și a dormit doar trei ore noaptea.

Legea e preș în fața infractorilor
România este una dintre puținele țări din UE în care alcoolul la volan nu este permis deloc, însă măsurile luate împotriva celor care conduc băuți sunt dintre cele mai ușoare. Dacă în Marea Britanie sau Danemarca alcoolul la volan se pedepsește fără excepție cu închisoare, în România acest lucru nu se întâmplă nici dacă șoferul băut a făcut accident cu victime. Această ușurință cu care se tratează alcoolul la volan a fost sesizată și de către Procurorul General al României, Laura Kovesi.
Procurorul susține într-un recurs în interesul legii că persoana care conduce pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice și care produce o vătămare corporală în aceste condiții, se face vinovată de săvârșirea mai multor infracțiuni.
Kovesi arată că instanțele judecătorești interpretează diferit încadrarea juridică a faptei conducătorului de autovehicul care, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, a produs o vătămare corporală din culpă. Astfel, unele instanțe au considerat că fapta de vătămare corporală din culpă comisă de un conducător auto aflat în stare de ebrietate este absorbită în conținutul infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Procurorul general arată însă că este vorba despre un concurs de infracțiuni, deoarece valorile sociale ocrotite sunt distincte, respectiv integritatea corporală sau sănătatea, pe de o parte, iar pe de altă parte, siguranța circulației pe drumurile publice.

Moartea în grade de tărie
Polițistul care constată, în urma testării cu aparatul Drager, că un șofer are o alcoolemie de peste 0,41 la mie, trebuie să îl conducă pe respectivul la spital pentru stabilirea alcoolemiei din sânge, deoarece este suspectat de comiterea unei infracțiuni. Dacă în urma probelor de sânge (singurele care au valoare în instanță) se constată că alcoolemia depășește 0,81 la mie, atunci șoferului i se întocmește dosar penal.
Polițiștii țin să le amintească celor care se opun prelevării probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei că acest lucru se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, mai mare decât cea prevăzută pentru conducerea sub influența alcoolului.
Polițiștii constănțeni atrag atenția că alcoolul la volan poate cauza accidente dintre cele mai grave. Ultimul eveniment de acest gen s-a produs în urmă cu câteva săptămâni, când un angajat al ISU, plutonierul Ionuț Vârciu, și-a pierdut viața pe șoseaua dintre Ovidiu și Kogălniceanu. În urma probelor de sânge, medicii legiști au constatat că șoferul avea o alcoolemie de 1,75 la mie, aflându-se aproape în comă alcoolică.
Din cauza băuturii, Vârciu a pierdut controlul mașinii și a sărit practic de pe pod, răsturnându-se pe un drum tehnologic.
Însă cel mai grav accident rutier petrecut în ultimii ani în județul Constanța pe fondul consumului de alcool a avut loc exact în urmă cu un an, în afara localității Murfatlar.
Șoferul vinovat avea o alcoolemie de 1,75 g/l alcool pur în sânge, iar în urma accidentului au murit cinci persoane. Polițiștii spun că la o asemenea alcoolemie, o persoană nu poate sta în picioare, dar să mai și conducă o mașină... Pe lângă faptul că și-a băgat în pământ propria familie, conducătorul respectiv a ucis și doi oameni nevinovați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0258 secunde