Călin Georgescu, anchetat pentru propagandă legionară. Avocații cer reexaminarea cazului la Parchet

126
1 min citire
Călin Georgescu, anchetat pentru propagandă legionară. Avocații cer reexaminarea cazului la Parchet - cg-1762854759.jpg
Călin Georgescu s-a prezentat marţi dimineaţa, 11 noiembrie, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a avut loc un termen al procesului în care fostul candidat la prezidenţiale este judecat pentru propagandă legionară.
Procesul se află în stadiul de cameră preliminară, iar avocaţii lui Georgescu au anunţat că au ridicat mai multe excepţii, prin care solicită retrimiterea dosarului la Parchet.
"Am expus o serie întreagă de motive care, în mod normal, nu pot duce decât la o singură soluţie legală şi temeinică - şi anume restituirea cauzei la Parchet. Acum vom vedea. Cert este că noi avem încredere în justiţie. Un lucru însă trebuie să fie foarte clar - ca să avem o justiţie puternică, ea trebuie sprijinită, nu demonizată", a declarat unul dintre avocaţii lui Georgescu, la ieşirea din sediul instanţei, potrivit Agerpres.
La rândul său, Călin Georgescu a precizat că toate acuzaţiile care i se aduc în acest dosar se referă la libertatea de exprimare, acuzaţii pe care le-a catalogat ca fiind "o umilinţă la adresa întregului popor".
Fostul candidat la prezidenţiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea, în public, a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0471 secunde