Captură de jumătate de kilogram de bijuterii cu pietre prețioase a polițiștilor de frontieră

604
2 min citire
Autoritățile de frontieră constănțene au descoperit, într-un container ce venea din Statele Unite, mai multe bijuterii cu pietre prețioase - în greutate totală de aproape jumătate de kilogram - pe care un cetățean român încerca să le introducă ilegal în țară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, comisar șef Adrian Burcea, bărbatul se afla la a doua încercare, în cursul lunii septembrie fiind depistat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, având ascunse, în bagaje, 144 grame bijuterii, care, în urma expertizei, s-au dovedit a fi din aur și argint, cu încrustații de pietre prețioase: diamante, rubine, smaralde, safire etc. În prezent, cel în cauză este cercetat de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunilor de prezentare de acte nereale și falsificate la autoritatea vamală, fals material în înscrisuri oficiale, tentativă la delapidare și evaziune fiscală.
În data de 30 septembrie 2008, în portul Constanța Sud Agigea, cu o navă cargo, sub pavilion Marea Britanie, a sosit din SUA un container încărcat, conform declarației vamale, cu un autoturism marca "Mercedes" și diverse bunuri.
Acestea aveau ca destinatar o societate comercială din Brașov, al cărui acționar era cetățeanul român Liviu Gheorghe Barbu, de 57 de ani.
Polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit al bunurilor din container.
Cu această ocazie, au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, în diferite locuri din autoturism (torpedou și portbagaj), precum și în câteva colete cu jucării, mai multe bijuterii constând în: broșe, brățări, pandantive, cercei, lanțuri, în greutate totală de 434,1 grame, din metal galben și alb, presupus a fi aur și argint, unele având încrustații cu pietre de diferite culori.
Totodată, au mai fost găsite patru ceasuri metalice, cinci monede cu valoare numismatică, precum și piatra translucidă presupusă a fi diamant.
O parte din bijuteriile descoperite aveau atașate etichete (care, în mod normal, sunt aplicate pe marfă, în momentul achiziționării), ce conțineau diverse prețuri, sumele variind între 1.275 și 5.850 USD/ buc.
Pentru bunurile din container, destinatarul a prezentat la autoritatea vamală mai multe documente, printre care o factură externă, suspectă a fi falsificată și un certificat de înre-gistrare în scopuri de TVA, ce s-a dovedit a fi contrafăcut (în urma verificărilor, s-a stabilit că documentul fusese eliberat pentru o altă firmă).
Ca urmare a celor constatate, conform prevederilor legale, bijuteriile descoperite în container - constând în 43 de piese - au fost reținute de către autoritatea vamală în vederea expertizării de BNR, la finalizare urmând a lua măsurile legale care se impun.
De asemenea, cetățeanul român Liviu Barbu este cercetat de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire de acte nereale și falsificate la autoritatea vamală, fals material în înscrisuri oficiale, tentativă la delapidare și evaziune fiscală, urmând a fi prezentat procurorilor în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde