Capturi în Vama Veche: jandarmii au depistat mai mulți tineri care aveau droguri asupra lor

105
Sâmbătă seara, 27 august, în jurul orei 21.30, un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” se afla în patrulare pe plaja din Vama Veche. Atenția echipajului de intervenție a fost atrasă de doi tineri aflați pe plajă, dinspre care venea un miros înțepător. La observarea jandarmilor, aceștia au devenit agitați, s-au ridicat încercând să se îndepărteze. După interceptare și legitimare, întrebați fiind dacă au asupra lor substanțe interzise, aceștia au prezentat un săculeț din pânză care avea în interior o folie din plastic transparentă în care se afla o substanță vegetală sub forma de muguri de culoare verde olive, cu miros înțepător, 50 de pliculețe sigilate din material plastic transparent și care conțineau fiecare o substanță vegetală sub formă de muguri de culoare verde olive cu miros înțepător, o cutie de tablă de culoare neagră dreptunghiulară, care prezintă la interior substanță mărunțită de culoare verde olive cu miros înțepător și un dispozitiv de mărunțit substanță vegetală, de tip grinder, care prezenta în interior urme de substanță vegetală cu miros înțepător. Urmare a celor depistate asupra lor, tinerii au fost conduși la sediul Biroului de Poliție Vama Veche unde au fost preluați de către procurorul de serviciu pentru continuarea cercetărilor.

Tot Vama Veche, în după amiaza zilei de duminică, 28 august, ora 16.50, pe strada Mihail Kogalniceanu, trei tineri au fost observați când se pregăteau să părăsească localitatea, dar fumau o țigară, palmat. Urmare a întrebărilor puse, aceștia au recunoscut că aveau asupra lor două plicuri autosigilante ce conținea o substanță vegetală sub forma de muguri, un pliculeț transparent autosigilant ce conține o substanță pulverulentă de culoare albă, un dispozitiv de mărunțit de tip grinder, un pliculeț transparent autosigilant ce conține 22 timbre de tip LSD și suma de 5950 ron. Tinerii au fost conduși la sediul Biroului de Poliție Vama Veche pentru întocmirea actelor de sesizare.

Acestea sunt doar două exemple din weekend-ul 26 – 28 august, când un număr de 340 jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța au fost la datorie pentru menținerea liniștii și ordinii publice în sistem integrat sau în patrule independente, în localitatile Năvodari, Corbu și Vadu, municipiul Constanța, stațiunile Mamaia, Costinești, Neptun, Venus, Saturn, Olimp, Cap Aurora și Vama Veche - 2 Mai, la manifestările cultural artistice desfășurate în stațiunile Mamaia, Vama Veche și în satul Jurilovca, precum și alături de reprezentanții A.R.B.D.D. (Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii) în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale pe plajele sălbatice Corbu și Vadu. Menționăm că jandarmii grupării, în perioada menționată anterior, au întocmit acte de sesizare pentru șapte tineri depistați având asupra lor substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive și au aplicat un număr de 28 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora ridicându-se la suma de 6.600 ron.

Pagina a fost generata in 0.7331 secunde