Trei autoturisme, un Renault, un Volkswagen și un Opel, au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut în zona Real, la ieșirea din Constanța. Acesta completează seria evenimentelor rutiere care au loc cu o frecvență din ce în ce mai mare în perimetrul respectiv. Totul se întâmplă, de obicei, din cauză că șoferii nu acordă prioritate colegilor de trafic.
Potrivit Serviciului Poliției Rutiere Constanța, accidentul s-a petrecut la ora 12,45, pe Șoseaua Mangaliei. Maria Ștefan, de 54 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca Renault Simbol, cu numărul de înmatriculare CT-07-LKK, și circula dinspre Constanța spre Eforie. La intersecția cu aleea de acces spre Real, șoferița a virat stânga, nu a acordat prioritate de trecere la viraj și a intrat în coliziune cu un Volkswagen, cu numărul de înmatriculare B-60-ZEH, condus de Rupi Gabor, de 41 de ani, din județul Mureș.
În urma coliziunii, Renault-ul a fost acroșat într-un alt autoturism, Opel Vectra, cu numărul de înmatriculare CT-06-AVD, condus de Aurelian Mihai Morar, de 37 de ani, din Mangalia, care era oprit pe aleea de acces, pentru a acorda prioritate.
În urma acestui carambol, a rezultat vătămarea lui Gheorghe Ștefan, de 59 de ani, din Constanța, ocupantul locului din dreapta față a autoturismului Renault. Victima nu a rămas internată în spital.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Poliției Rutiere Constanța.